Odă

O să încep cu un îndemn (de la mine pentru mine, că de asta scriu): Nu te mai plafona, doamnă!

Azi m-am convins că-l merit. Așa cum e el. Îl merit Perfect. Mi-a luat ani să înțeleg asta. Și, Doamne, au fost prea mulți ani de amorțeală și autoflagelare. Nu sunt eu asta, nu-s anii mei. Luați-mi-i! Îi reneg! Dați-mi buretele ăla magic, vreau să-i retrăiesc, cu el. A venit ora răzvătirii. Nu era femeia puternică. Nu era ea. Era alta. N-o cunosc.

Îl merit cu toate culorile lui, cu tot ce știe și eu… eu nu știu. Îl merit cu bune și cu rele. Îl merit pentru ce port în mine, și Doamne! Tu doar ajută-l, un pic, să trezească ce port EU în mine. Îl merit pentru încăpăținarea mea și pentru flexibilitate. Îl merit pentru că am determinare și pentru că am atitudine. Îl merit pentru el, dar îl merit și pentru mine.

Toate vin la vremea lor și fiecare succes are ora lui – așa trăiam. Tic-tac, tic-tac… ora aia de pe urmă… Să fi venit azi?! Îi merit toate defectele, deși am așteptat să le elimine, rând pe rând, pe rând…

Îmi merită toate culorile de la alb… la cel mai întunecat negru. Vrea să mă vadă colorată, deși nu știe încă. Vrea să mă vadă furtună, ploaie, tunet, ninsoare, și apoi… apoi vrea să mă vadă soare. Eu chiar ȘTIU să strălucesc. Știe și el să o facă. Mereu. Îl merit pentru că îl vreau, îl merit pentru că l-am visat și-l merit pentru că o să-l cer.

Tu doar scuză-mă pentru lașitate. M-am lăsat prada ei. Am fost obosită. Mi-a fost atât de frică, poate că eu nu corespund?! Ori nu-s suficient de bună? Nu mai știu de unde vine asta. Știu doar că nu e despre mine. Acum eu nu mai sunt o lașă. Acum știu ce vreau. Pe el.

Hai vino! E ora noastră. Tic-tac…

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *